Alexandra Dan

„Festivalul Talpa Iadului nu a apărut din senin, ca să fie, ci pentru că era nevoie de el. Ploieștiul nu a avut niciodată un festival de artă. Oare de ce? Poate pentru că atunci când ne gândim la Ploiești, ne aducem aminte de petrol, fabrici și rafinării? Ce să caute un festival de artă într-un oraș industrial? Exact asta face Talpa Iadului, răspunde întrebărilor, înșală aparențele și aduce arta acolo unde nu ar fi căutat-o nimeni niciodată.”
No items found.
Salut, Alexandra! Ai mai avut expoziții până acum, ai mai participat la festivaluri de artă? Dacă da, cum ți s-a părut? Dacă nu, ce așteptări ai?

Hey! Da, am mai participat la câteva expoziții până acum, dar mai mult în cadrul evenimentelor locale și la un nivel mai mic. Nu am participat niciodată la un festival de artă. Mă aștept să găsesc o atmosferă plină de energie, în care să pot interacționa cu alți artiști talentați și să împărtășesc cu publicul larg, pasiunea mea pentru creație. Cred că un festival de artă ar trebui să fie un spațiu în care creativitatea și exprimarea personală sunt încurajate, iar diversitatea este întâmpinată cu brațele deschise. Sper să întâlnesc o comunitate pasionată de artă, deschisă la dialog și dornică să își împărtășească experiențele, părerile și ideile.

Ești elevă la Liceul de Artă din Ploiești. Cum este atmosfera acolo, cât de bine simți că te pregătește școala pentru facultate?

Consider că Liceul de Artă ne oferă o bază de cunoștințe și abilități în domeniul artistic. Profesorii sunt dedicați și ne încurajează să explorăm diverse tehnici sau stiluri și chiar avem ocazia să participăm la diverse proiecte, concursuri și expoziții. Toate acestea ne susțin dezvoltarea în acest domeniu.

Una dintre cele mai frumoase perioade, este cea a adolescenței. Care crezi că sunt cele mai mari beneficii în a fi adolescent în anul 2024?

Oportunitățile oferite. În 2024, adolescenții dispun de bilete de tren gratuite și de reduceri la muzee, piese de teatru sau filme, activități recreative care îi ajută să se dezvolte și să se descopere. De altfel, pot face lucruri, cum ar fi voluntariatul, pot participa la proiecte Erasmus+, să fie ambasadorii unei filiale sau chiar să se înscrie ca artiști la un festival de artă.

În această serie de fotografii cercetezi „nebunul”. Care este mesajul pe care vrei să-l transmiți?

„Nebunul” reprezintă artistul pe care spectatorii vor fi nevoiți să îl „observe”, să îl „studieze”, pentru a-i înțelege operele. Majoritatea oamenilor se opresc la „foarte frumos” sau „ interesant” și puțini înțeleg sau încearcă să înțeleagă adevărata însemnătate. Să te uiți la o lucrare e ca și cum ai citi o carte, trebuie să înțelegi ce a vrut să transmită autorul. Așa că, data viitoare încearcă să vezi dincolo de „liniile frumoase” și să cauți mesajul ascuns.

Cu ce vei atrage publicul către expoziția ta din cadrul festivalului?

Așa cum am spus și mai sus, fiecare lucrare are un mesaj ascuns. Spectatorii lucrărilor mele vor deveni detectivi care pot observa lucrările cu ochiul liber sau cu lupa pusă la dispoziție. Îmi pot pune întrebări sau își pot da cu presupusul. În final, aceștia vor scrie pe un bilețel mesajul găsit și îl vor pune într-o cutie. La finalul festivalului, cei mai buni detectivi vor primi o diplomă și un sticker din partea mea. Arta mereu a avut un mesaj ascuns, trebuie doar să știi să îl cauți.

Festivalul Talpa Iadului vs Ploiești - rezultatul?

Festivalul Talpa Iadului nu a apărut din senin, ca să fie, ci pentru că era nevoie de el. Ploiești-ul nu a avut niciodată un festival de artă. Oare de ce? Poate pentru că atunci când ne gândim la Ploiești, ne aducem aminte de petrol, fabrici și rafinării? Ce să caute un festival de artă într-un oraș industrial? Exact asta face Talpa Iadului, răspunde întrebărilor, înșală aparențele și aduce arta acolo unde nu ar fi căutat-o nimeni niciodată. Și o face în stilul său propriu, unul industrial.

Ultima întrebare, pe care te rugăm să o formulezi singură, tocmai pentru a vorbi despre ce te interesează pe tine cel mai mult. Mulțumim!

„De unde îți iei inspirația?”

Când vine vorba de inspirație am două variante, fie o iau din locuri publice pentru că mă inspira oamenii și diversitatea acestora, fie apelez la propriile sentimente.

Alexandra Dan - expoziție interactivă

Crede în tinerii artiști! Scrie-ne pentru detalii: talpaiadului.fest@gmail.com