[Andreea] Depinde de la situație la situație, dar în general e nașpa, că lumea crede că ai peste 14 ani sau măcar 14. Și când află cât am de fapt, rămân șocați; dar în același timp e distractiv când te pune cineva să arăți buletinul și le zici că n-ai și le vezi fața de șoc.
[Andreea] Eu și Amalia am tot încercat să găsim membri pentru formație. Amalia mă știa de la o prietenă comună și mi-a dat prima mesaj să mă întrebe dacă m-aș băga într-un proiect și apoi am adunat eu restul formației, prin alți prieteni și prin comunitatea de rock de pe Insta.
[Amalia] În prima faza noi am fi vrut să alegem numele „monolog" sau „fără cuvinte", însă mai târziu am văzut că erau deja luate de către alte trupe. Dar în dimineața următoare, când stăteam pe balcon, am văzut un marker, aflat pe un scaun, cu numele "permanent 11" scris pe el. Mi s-a părut un nume cool și potrivit pentru o trupă ca a noastră.
[Iulia] Cel mai probabil, dacă le-aș spune colegilor că sunt într-o trupă, nu m-ar lua în serios, de aia e printre fricile mele să afle de asta. Mi-ar plăcea să zic că sunt o inspirație, fiind dintr-un liceu de arte și într-o clasă de muzică, dar sunt mai mult un motiv de cântat și mai tare.
[Andreea] Sincer, mă inspiră foarte tare toboșarii din Coma, Motionless in White și Bucovina. Iar trupele mele preferate sunt mai mult românești decât din afară: Coma, Luna Amară, OCS, Bucovina și Alternosfera. Iar de afară Motionless In White, 5sos și Linkin Park. La genuri e simplu: subgenuri de metal și rock alternativ.
[Amalia] Cel mai mult mă inspira natura,ceilalți artiști care m-au ajutat să mă descopăr mai mult pe partea aceasta muzicală (Kurt Cobain, Lana Del Rey, Alex Turner și mulți alții), anumite tablouri (cel mai mult îmi place Wheat Field with Cypresses al lui Vincent VanGogh). Pe lângă toate acestea, stilurile mele muzicale preferate sunt rock alternativ, indie rock, indie pop, metal, rock pop și multe altele. Totul este în funcție de starea pe care o am. Trupele mele preferate sunt: Nirvana, Muse, Ghost, The Killers, Arctic Monkeys.
[Ilona] Muzica în general mă inspiră, orice formă de muzică. Apreciez mult muzica rock și îmi place mult metalul; o trupă care mi-a captat atenția recent este The GazettE.
Iula: În momentul actual trupele care mă inspiră cel mai mult sunt Paramore, Flyleaf și Evanescence. Le văd ca pe o inspirație datorită solistelor foarte bune, așa cum mi-aș dori și eu să fiu în viitor. Formațiile preferate sunt Deftones, Radiohead și Xathrites, iar genurile preferate sunt nu-metal, dsbm metal și rock alternativ.
[Ilona] Ei bine, talentul din Ploiești nu este încă foarte bine dezvoltat, întrucât nici artiștii din Ploiești nu ajung des să-și arate talentul pe scena altor orașe. Mi-ar plăcea să creștem într-o comunitate cât mai mare.
[Ilona] Cred că vom lăsa o impresie diferită asupra publicului de la,,Talpa Iadului”, noi fiind o trupă de adolescenți, ce nu a fost formată de mult timp. Lucrul ce ne-a unit ca trupă este pasiunea pentru muzică și decizia de a arăta oamenilor că totul este posibil. La orice vârstă, cu muncă multă. Sperăm de la acest festival să acumulăm experiență și multe amintiri, să ne distrăm și să transmitem sentimentele noastre prin muzică.
[Andreea] Îmi place foarte mult numele festivalului, pentru că îți dai seama din prima că este ceva diferit de orice alt eveniment. De obicei lumea încearcă să găsească nume pozitive, care din prima dau o idee de bine. Numele „Talpa iadului” intrigă, iar cei care au puțină creativitate își dau seama imediat că e ceva sarcastic.
[Amalia] Momentan nu cred că avem fani, dar avem prieteni care ne susțin și ne sunt mereu aproape. Prin tot ceea ce facem vrem să arătam că orice moment contează și că amintirile rămân permanent în sufletele noastre, trebuie să fii liber să faci ceea ce simți cu adevărat, să lupți pentru ceea ce te face fericit și să nu renunți niciodată.