Maria este copilul care de pe la cinci ani mergea cu bilete de pensionari prin toată țara. Mama făcea rost de ele destul de ușor. Astfel, jumătate din timp mă găseai prin stațiuni balneo-climaterice, unde dădeam tratamentele pe plimbări montane, campionate de badminton și Macao, prieteni noi, cules de frăguțe, adoptat pisici și câte și mai câte. Vacanțele erau un lucru accesibil, constant și, cel mai important, necondiționat de școală. Mama îmi lua scutiri medicale să putem pleca câte o saptămână „să ne mai aerisim”. Cred că asta explică de ce în prezent sunt încă un fel de copil-pensionar/freelancer/liber-cugetător/călător, pentru că pur și simplu nu știu să fiu altfel. Fotografia a venit cumva în viața mea cu rolul de a documenta, însă dintr-o teamă de ridicol s-a transformat într-o (auto)reflecție asupra unor cutume ale lumii moderne. Ele sunt un pamflet și trebuie tratate ca atare.
Da, clar! Doar că lumea mea era mult mai mică atunci și se rezuma la Europa.
Coboram din autocar într-un mic orășel de nicăieri și credeam că o să fiu luată pe sus cu tot cu rucsac de vântul care batea năpraznic. Eram în Patagonia și aveam impresia că dacă mă aventurez prea mult o să pic de pe hartă. Pe drum văzusem doar copaci uscați, albiți de vânt, osificați de timp, ca niște schelete împrăștiate pe câmpuri nesfârșite și iarba aceea nesfârșită care parea că poate duce doar la capatul lumii. Doar că la capătul lumii am descoperit munți înalți și lacuri de un turcoaz ireal și ghețari și cascade și poteci șerpuite și râuri învolburate și pinguini și mi-am dat seama că nu e chiar capătul, dar e un minunat colț de lume.
Rusia, din păcate.
Lucrez în turism, așa că o să profit de această ocazie ca să îmi spun oful. La minusuri aș menționa: o imagine de țară proastă, lipsa infrastructurii, prețuri din ce în ce mai mari pentru o țară care atrăgea prin costuri mici, și, nu în ultimul rând, lipsa unor elemente senzaționale care să suplinească celelalte lipsuri.
Cred că ar trebui să promovăm cadrul natural bogat și divers, zona rurală, gastronomia bogată, tradițile diverse, produsele și producătorii locali, locurile pentru distracție precum Vama Veche - și toate acestea la prețuri încă relativ mici față de țările mult mai dezvoltate. România atrage deja turismul de conferințe, diaspora și ceva călători, interesați de o țară încă nedescoperită din Europa, însă putem mult mai mult de atât și e și păcat să nu o facem.
Îmi place să cred că acest festival, pe lângă miza artistică, este o ocazie de revedere. Revedere a oamenilor dragi, cu care am pierdut legătura pentru că berea aia la care tot am zis că trebuie să ieșim acum vreo zece ani, ei bine, nu s-a concretizat.