Anca Matei

„Fotografia preferată a devenit un nud de femeie acoperit parțial de flori. A însemnat mult pentru mine fotografia respectivă, de la curaj și vulnerabilitate, la intimitate și deschiderea de a experimenta zone ce pot fi tabu.”
No items found.
Salut, Anca! În primul rând, privind în urmă, ai observat în copilăria ta niște ”indicii care au dat de gol” această pasiune ascunsă față de artă?

În copilărie eram foarte curioasă, voiam să descopăr cât mai multe. Îmi amintesc că mergeam cu ai mei fie la teatru, fie la cinematograf și eram fascinată de ceea ce vedeam. Primele indicii reale au început în gimnaziu și au continuat cât eram la liceu, când mă îndrăgostisem de fotografie, film și teatru.

La ce te uiți atunci când decizi să fotografiezi ceva? Careeste lucrul special pe care îl au fotografiile tale în comun?

Caut dinamism, să aibă viață, să poată să transmită anumite sentimente sau stări, prin cromatică, perspectivă sau încadrare.

Vreau ca tu, ca privitor, să poți empatiza cu fotografia în sine, să poată să te introducă în povestea pe care o spune.

Cred că toți artiștii au câteva lucrări personale care pur și simplu ocupă un loc special în inima lor. Am să te rog să faci imposibilul și să ne descrii fotografia preferată realizată de tine și de ce?

Am făcut un proiect care avea la bază nuduri, nu credeam că o să îmi placă atât de tare, era o zonă relativ nouă și voiam să văd ce poate să iasă.

Astfel, fotografia preferată a devenit un nud de femeie acoperit parțial de flori. A însemnat mult pentru mine fotografia respectivă, de la curaj și vulnerabilitate, la intimitate și deschiderea de a experimenta zone ce pot fi tabu.

Adesea artiștii sunt nevoiți sa își pună sentimentele în artă pentru un rezultat mult mai profund și calitativ. Care a fost cea mai personală lucrare? Cum ai reușit totuși să o împărtășești cu publicul?

Primele lucrări cred că sunt cele mai personale, când nu știi exact ce faci și, în același timp, totul este autentic, neatins de părerea și influența celorlalți.

Așa a fost pentru mine primul proiect în care am rugat o prietenă să pozeze. Am ales un set-up și am avut minimul de recuzită, de acolo am zis că lăsăm creativitatea să ne ghideze.

Am avut ocazia să o expun și, deși îmi era teamă, am învățat că expunerea lucrărilor ce ne fac vulnerabili sunt cele care oferă posibilitatea de a crește ca artiști.

Poți să ne spui câte ceva despre fotografia pe film? De ce crezi că este atât de atractivă pentru tine în ultima vreme?

Filmul oferă o experiență unică, atât persoanei care este în spatele aparatului, cât și celui care privește fotografia. Atmosfera pe care filmul o oferă nu poate fi recreată pe digital.

Cred că acest mister pe care filmul îl are mă atrage cel mai tare. Faptul că nu ești niciodată sigur nici de cum au ieșit fotografiile, nici dacă ai nimerit toate cadrele, este o incertitudine și experimentare continuă.

Există o anumită ramură a acestei arte pe care simți că nu o stăpânești? Ce te reține din a risca să încerci?

Portretele sunt o teamă de a mea. Nu mi-am făcut curaj să merg în această zonă.

Deși mereu mi s-au părut atrăgătoare și expresive, am simțit că trebuie să mai acumulez experiență înainte să explorez această direcție.

În final, aș vrea să te întreb cum ai descrie Festivalul Talpa Iadului și mai ales, de ce ai vrut să faci parte din acesta?

O experiență pe de-a-ntregul, de la locul în care se desfășoară, la artiști, la modul în care sunt îmbinate mai multe tipuri de artă.

În legătură cu participarea mea, am văzut-o ca pe o provocare și un prilej de a crea un proiect care să se poată alinia cu esența festivalului.