Artă de festival

Talpa Iadului este o manifestare drăguță și independentă, născută din dorința de a prezenta și promova creația artistică a tinerilor de pretutindeni.
Scopul festivalului este promovarea artiștilor aflați la început de carieră, plini de spirit artistic și nonconformism. Tineri care sar dintr-o parte în alta peste liniile trasate de standardele societății actuale.
În Divina Comedie, Dante trece prin Infern și Purgatoriu pentru a ajunge în Paradis. Poetul Virgil, spiritul rațiunii, îl însoțește tot timpul, iar frumoasa Beatrice, simbolul credinței, îi ghidează spiritul.
Crezând în creația sa, artistul trece prin toate aceste stări. Viața culturală și socială a Ploieștiului nu este deloc la apogeu, așa că numele acestui festival este bine ales. Aici creația este liberă, mediul industrial al orașului este îmbrățișat și oferit publicului. Îndrăznește și participă.


De ce Talpa Iadului
Libertatea este o stare de spirit

Scheletul festivalului este format din expoziții de pictură, sculptură, fotografie, grafică și instalații. Concertele, piesele de teatru, recitalurile de poezie, prezentările de modă și alte întâmplări artistice vor umple serile festivalului, urmând ca noaptea să fie animată de dans și voie bună. Toate acestea se vor întâmpla într-un decor retro-futuristic, animat cu multă radioactivitate.
Avem un sfârșit de săptămână și nu știm ce să facem cu el. Uită de timp și realitate, treci prin poarta percepției, dezvoltă sentimente. Secolul trecut oamenii credeau că în viitor vom avea mașini zburătoare și că vom coloniza spațiul. Nu s-au realizat visele noastre, însă unele cărți ne-au prezis viitorul conectat la ecrane și mașini. Disecăm acest prezent și extragem trăiri din el

C^nd ,i-ai oprit imagina,ia?
În găzărie

Ploieștiul este industrial, oamenii de aici la fel. Pentru a uni toate piesele și a face mașina să funcționeze, trebuie să fii meșter mare. Artiștii festivalului sunt asemenea meșteri, iar rotițele dintre ei au intrat în fuziune. Vei fi purtat din roată pătrată în sferă punctată și o să-ți facă plăcere. Poezie, film, modă, pictură, muzică, fotografie, teatru și alte întâmplări ciudate. Toate vor fi cântărite și așezate pe canapea. Tu vei sta în picioare și vei face parte din expoziția noastră. Emoții.