Salut! Iulia, ştiu ca vii dintr-o familie de artişti plastici, eşti mezina, ceea ce presupune că ai avut mereu în față exemplul familiei. Cum te raportezi la acest fapt, a fost o provocare sau mai degrabă o plecare din ,,pole position"?

Am avut un avantaj, în liceu, poate și în facultate. Să spunem că eram deja unsă cu toate alifiile, când alții erau la începutul unei educații artistice. Însă cultura vizuală ți-o poți educa foarte bine începând cu orice vârstă, intenție și plăcere să ai. Norocul meu, în ceea ce privește familia artistică, a fost susținerea dezvoltării mele în această direcție, în ciuda drumului anevoios. Ai o pasiune mare și e păcat să nu o onorezi.

Cum de te-ai oprit la grafică și nu la pictură sau alte stiluri?

Părinții mei au fost ambii graficieni. Când eram mică tatăl meu realiza o grămadă de linogravuri, mama mereu cu penița și tușul în mână. Îi urmăream cu interes. Îmi plăcea să observ procesul de creație, atenția pentru detaliu, iar atmosfera de lucru era foarte plăcută. Tatăl, mai apoi, s-a apucat de caricatură satirică, de situație, mama de pictură și artă decorativă. Iar eu am prins o atracție către ilustrație. Sora mea a experimentat cu ceramica, apoi pictură, apoi instalație. Ceea ce am apreciat a fost diversitatea de stiluri. Cu siguranță, observând lucrările noastre, nu ai cum să ne confunzi, nici pe departe.

Cât de ușor renunți la lucrările tale, atunci când le vinzi sau termini un proiect?

Dar nu renunț, ele există. Și asta e cel mai important. De unele uit, pe alte le țin minte. Într-adevăr, în procesul evolutiv e fain să te poți uita la lucrările originale, pe care le-ai făcut cu câțiva ani în urmă. Se întâmplă ceva acolo, nu știu exact ce. Probabil poți vedea cu ochi străini propriile lucrări, poți sesiza cu puțin mai multă obiectivitate părțile bune, părțile mai puțin bune. Mi se pare important să poți fi detașat de propriile lucrări. Ești mai prezent, iar pentru asta, trebuie să treacă un timp.

Ce te inspiră în temele din compozițiile tale? Cât este din interior și cât este din exterior?

Mă inspiră tot ce mă atrage, tot ceea ce are un impact asupra mea. De la culorile preferate, de la structurile interesante observate în natură, la diverse fizionomii ale celor din jur, la experiențe sociale, cărți, filme, muzică și foarte important arta celor pe care îi admir. Tematic, fie sunt dedicată textului pe care îl reprezint, dar într-o manieră proprie, fie desenez despre mine. Despre mine, mine, mine. Urmăream un documentar săptămânile trecute în care vorbea un artist ceramist contemporan. Spunea că la început, când ești tânăr, creezi despre tine, tu, tu, tu ești cel mai important. Apoi, la maturitate, începi să ,,vorbești” despre ceea ce este în jur. M-a amuzat.

Cum te raportezi la lumea artei româneşti contemporane?

Îmi place să observ, să știu ce se petrece. Nu-mi dau cu părerea. Îmi atrag atenția lucruri care-mi plac, alteori lucruri care nu-mi plac, cum e firesc. În principal, mă raportez într-un mod subiectiv ca apreciere și pasiv, ca implicare. Atât.

Ce te-a motivat cel mai mult să creezi şi să participi activ la Talpa Iadului?

Cine, mai degrabă. Fiecare are visul lui, o închipuire, un plan, o viziune sau mai multe. Atunci când se întâlnesc doi oameni și împart o direcție comună, tot ceea ce rămâne de făcut este să se apuce de treabă, oricât de limitate ar fi resursele. Și încerci. Pe mine m-a atras ideea de a construi un mic univers artistic, poate puțin atipic, care te trimite către visare, care îți atrage atenția și te face să te întrebi… orice. Care te pune pe gânduri, care te miră, care te amuză, care te scoate din zona celor obișnuite. M-a atras ideea de a aduna mai mulți oameni care să contribuie la construirea acestui mic univers. Artiști mai mari sau mai mici, care să aducă parte din ei. Simțeam nevoia de comunitate, de susținere, de ,,hai să visăm cai verzi, pe pereți" împreună, detașați puțin de lumea materială și de alte interese pragmatice, dacă pot să le numesc așa. Am adunat copii, care vin voluntar și care ne ajută să ducem la bun sfârșit ideea noastră. Sperăm că au parte de o experiență interesantă.

În discursul meu, încerc să fiu orientată către lucrurile bune care se întâmplă. Rar simt nevoia să subliniez ceea ce mă obosește, ceea ce mă supără, ceea ce mă pune la încercare. Da, organizarea acestui festival m-a pus la încercare, m-a obosit, m-a supărat, dar trăgând linie, am și voi avea numai de câștigat. Uneori și răul este necesar pentru a pricepe niște lucruri și ca experiența de învățare să fie completă.

Lumea s-a speriat de numele acestuia, s-a împiedicat în cuvinte și a ratat semnificația. Dar, așa cum am mai spus, reacțiile celor din jur față de acest festival a validat sensul și intenția propusă. Te pune pe gânduri, sper.