Salut, cine este Eliza?

Eliza este o ființă ce a ales în această viață calea artistică, posibil să fi avut rădăcini și în alte vieți cu respectivul subiect însă aici.. acum sunt un artist vizual ce deține ca și unealtă camera foto și lumea interioară.

Fotografia ne înconjoară pe toți de aproape două secole, la tine de unde a început această pasiune?

Fiind o ființă narcisistă pe la 14 ani am început prin a mă fotografia, interesată fiind de ideea observării mele în/din alte perspective. Cum viață mea este o introspecție absolută, recunosc că atunci nu îmi dădeam seama, însă am început să mă duc înainte spre.. Ceva.  Ulterior mi-am dat seama că pot exprima realitatea, exact așa cum eu o cunosc și o pot arată și celorlalți. Am studiat la Unarte, secția Foto – Video, iar acolo orizontul cunoștințelor mele și înțelegerea mea s-a mărit.

Cum găsești starea fotografiei în România?

Din ce punct de vedere? La nivel artistic este suficientă mediocritate și apoi mai există și restul despre care nu am o părere necesară. Sunt și ei acolo doing their thing.

Simți că în România fotografia este suficient de folosită? Întreb și din punct de vedere artistic, dar și ca promovare în turism.

Consider că este hiper-folosită. Ceea ce mie nu-mi spune nimic sau nu-mi arată. Sunt mai multe soiuri de fotografie, fiecare om și-a ales direcția. Atâta timp cât ei se bucură cu ceea ce creează, aduc un plus în conștiința colectivă.

Internațional vorbind, ce apreciezi cel mai mult? Mă refer la cum este văzută și folosită fotografia în societate. La comunitățile pe care le formează, la reacția publicului și așa mai departe.

Fotografia colecționează Viața exact așa cum este ea, peste 100 - ’ de ani cine se va uită la imaginile noastre va vorbi despre „ce a fost” sau „cum era”. Internațional, simt o deschidere mult mai benefică pentru artiștii vizuali/fotografi dar asta vine o dată cu societatea respectivă, deschiderea lor și educația.

Inspirație din propria imaginație sau cumva indusă de lucrările altor artiști?

La începutul carierei mele, mă inspiram destul de mult din istoria artei, ceea ce simțeam că face click cu discursul meu vizual reinterpretam, am un proiect din 2016 unde m-am inspirat cu totul de la Hans Breder. Ulterior mi se impregnase în cap „Să faci ceva ce n-a mai fost făcut, să faci ceva ce n-a mai fost făcut” un loop, aproape mă chinuia.

Sunt nudurile o formă mai pură a artei? O formă în care privim esența, realitatea și nu mai dezbatem statutul social?

Da și nu. Nu cred că există o singură formă pură de artă. Consider că ceea ce face artistul din totalitatea lui devine pur prin simplă alegere indicată de interior. Practic poate fi orice.

Fiecare generație are ca reper și inspirație diferiți artiști. Astăzi cine dă tonul în fotografie ?

Nu cred că este cineva care poate da tonul pentru toată lumea. Însă, consider că generația mea are un soi de independența aproape egotică unde se adera spre genialitate automat spre autenticitate.

De aș alege o parte din preferații mei ar fi; Xiu Xiu Kong, Carlota Guerrero, Michael Donovan, toți contemporani.

În ultima perioadă AI-ul a început să creeze imagini care cu greu pot fi deosebite de fotografiile reale, simți că este amenințată realitatea și veridicitatea fotografiei?

Sincer, nu cred. Posibil ca aceeași întrebare să fi fost pusă de către pictori când se inventa fotografia și știm cu toții că pictura depășește la momentul actual fotografia ca intensitate, unicitate și recunoaștere, atât în vânzări cât și în educație. Cred că o să se păstreze întotdeauna o aura asupra autenticului.

În tot acest context creativ, dificil, provocator, ce sfaturi le oferi tinerilor care vor să urmeze un drum similar cu al tău?

Să facă exact ce simt și cum vor!

Cum ai prezenta unui amic festivalul Talpa Iadului?

I-aș spune că este o idee nouă ce se desfășoară într-o hala imensă unde se adună mai mulți artiști din diverse domenii și că m-am gândit mult dacă talpa iadului este legată de fundul iadului ori de partea de dedesupt a iadului. Și mă întrebăm ce e defapt, dincolo!?